Un restaurant cunoscut din Galaţi a fost cuprins de flăcări marţi noapte, localul arzând în întregime, iar 38 de persoane dintr-un bloc situat în apropiere au fost evacuate. Două persoane au fost transportate la spital cu intoxicaţie cu fum.
Incendiul a fost anunţat la scurt timp după miezul nopţii.
La faţa locului au fost trimise 5 autospeciale, o autoscară şi 4 ambulanţe.
Restaurantul era lipit de un bloc de locuinţe cu un număr de 120 de garsoniere din care au fost evacuate 38 de persoane. Dintre acestea, două persoane, o tânără de 19 ani intoxicată cu fum şi o femeie de 91 de ani imobilizată la pat, au fost transportate la spital.
La restaurant incendiul se manifesta generalizat pe întreaga suprafaţă, flăcările mistuind în final întreg localul.
În jurul orei 5 incendiul a fost lichidat, în zona rămânând o autospecială pentru supraveghere.
Incendiul a afectat aproximativ 1000 de metri pătraţi, iar cauza va fi stabilită 8n cursul zilei de marţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.