Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la o sală de sport din municipiul Iaşi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale pentru a stinge flăcările care se manifestă pe circa 500 de metri pătraţi. Douăzeci de persoane au fost evacuate de la etajele superioare ale clădirii. Trei persoane au primit îngrijiri medicale, după ce au suferit atacuri de panică, doar una dintre ele fiind transportată la spital. Incendiul a fost lichidat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Clădirea din Iaşi în care s-a produs un incendiu puternic aparţine unui om de afaceri cercetat de DIICOT / Un senator USR întreabă cine a aprobat ridicarea imobilului „atât de aproape” de o altă clădire

UPDATE - Un tânăr care se afla în clădirea în care s-a produs incendiul a declarat că întâi s-a simţit fum, apoi ”s-a auzit o explozie puternică undeva la parter sau la etajul unu”.

Tânărul le-a povestit jurnaliştilor că se afla la etajul patru al clădirii, alături de alte persoane, şi că incendiul s-a propagat foarte rapid.
 
”Întâi s-a simţit fumul, apoi a avut loc o explozie puternică, undeva la parter sau la etajul unu. Flăcările s-au extins într-o fracţiune de secundă. Am coborât cu toţii pe scări, nu se putea lua liftul. Am ajuns cu toţii bine la parter. Am ieşit din clădire, ne-am ajutat între noi, pentru că mai erau persoane cu nişte bagaje. Lumea a reacţionat în general bine, cred că erau 30-40 de oameni în clădire, au ieşit toţi”, a afirmat tânărul.
 
Medicul coordonator UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că trei persoane care se aflau în clădire au avut nevoie de îngrijiri medicale.
 
”Au fost asistate trei persoane. Două au refuzat transportul la spital, ambele având atac de panică. O altă persoană a fost dusă la spital, cu atac de panică plus puseu de tensiune”, a afirmat medicul Diana Cimpoeşu.
 
Reprezentanţii ISU Iaşi au precizat că incendiul a fost lichidat, dar se verifică fiecare încăpere din complex, pentru a stinge orice focar şi pentru a inventaria pagubele produse în urma incendiului.
 
Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

UPDATE - Potrivit ISU Iaşi, incendiul se manifestă la acoperiş şi la izolaţia exterioară a clădirii pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi.

La locul intervenţiei sunt 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de salvare şi intervenţie la înălţime, două autospeciale pentru transportul apei, trei echipaje de prim ajutor, o autospecială pentru transport victime mutiple, o descarcerare, cu 50 de suboefiţeri şi doi ofiţeri.

Au fost evacuate 20 de persoane de la etajele superioare.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Incendiul a izbucnit la sala de sport Oxigen, de pe strada Pantelimon Halipa din municipiul Iaşi.

FOTO: ISU Iaşi
FOTO: ISU Iaşi

Potrivit ISU Iaşi, acolo intervine Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi cu 3 autospeciale de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă, 1 echipaj de primă intervenţie şi comandă, 1 autospecială pentru transport apă, 2 autoplatforme pentru salvarea de la înălţime, 2 echipaje de prim ajutor calificat, cu 28 subofiteri  şi 1 ofiţer în primă intervenţie. 

Ulterior, forţele au fost suplimentare cu o autospecială pentru transport victime multiple, 2 autospeciale de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă, 1 echipaj de Descarcerare şi 1 autocisternă pentru transportul apei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.