Un puternic incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la o mănăstire din judeţul Constanţa, din primele informaţii nefiind înregistrate victime.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mănăstirea Sfântul Filip din comuna Adamclisi, la faţa locului deplasându-se trei autospeciale de stingere, o autoscară şi un echipaj SMURD.
În momentul când echipele de intervenţie au ajuns la faţa locului mănăstirea ardea generalizat, iar turla acesteia s-a prăbuşit. Din primele informaţii, nu există persoane rănite.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a declarat că mănăstirea respectivă este de călugări şi are hramul pe data de 11 octombrie.
El a precizat că au existat probleme la reţeaua electrică, încercându-se remedierea lor şi spune că e foarte posibil ca incendiul să fi fost cauzat de această situaţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.