Incendiul izbucnit sâmbătă la acoperişul Palatului Administrativ din Suceava a fost localizat, iar pompierii lucrează la îndepărtarea învelitorii din tablă sub care mai există resturi fumegânde, a declarat pentru News.ro Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava. Clădirea în stil baroc, în care îşi au sediul Prefectura şi Consiliul Judeţean, a fost construită în 1903 - 1904, a fost complet renovată în 2006 şi este inclusă pe lista monumentelor istorice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - În acest moment, dispozitivul de stingere este format din 18 maşini de stingere (13 din cadrul ISU şi alte 5 de la serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă) şi 5 autoscări, au anunţat reprezentanţii Inspectorarului pentru Situaţii de Urgenţă.
UPDATE - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că în sprijin acţionează şi o maşină de stingere şi o autoscară de la ISU Botoşani.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit ISU Suceava, incendiul se manifestă la acoperişul clădirii Palatului Administrativ, unde se află Prefectura şi Consiliul Juudeţean.
Pompierii intervin cu patru autospeciale şi o autoscară.
La locul incendiului sunt două ambulanţe SMURD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.