Pompierii din Deva au intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru localizarea şi stingerea unui incendiu care a izbucnit la o garsonieră. 13 persoane, între care doi copii, au fost evacuate, iar o femeie a fost transportată la spital cu intoxicaţie cu fum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pompierii Detaşamentului Deva au intervenit în această noapte, puţin după ora 01.00, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în Deva, la o garsonieră a unui bloc de locuinţe de pe strada Aleea Romanilor. Intervenţia s-a realizat cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cu un echipaj SMURD. La faţa locului s-a aflat şi o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara”, a transmis, miercuri dimineaţă, ISU Hunedoara.

Sursa citată a precizat că pompierii au evacuat 13 persoane, 11 adulţi şi 2 copii, iar o altă persoană, o femeie, a fost transportată la UPU Deva, conştientă, prezentând simptome ale intoxicării cu fum.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Incendiul a fost lichidat, flăcările producând distrugeri ale mobilierului şi aparaturii electrocasnice din locuinţă. Pentru că incendiul a fost localizat rapid, flăcările nu s-au extins la apartamentele învecinate”, a mai transmis sursa citată.

După finalizarea misiunii, cele 13 persoane s-au reîntors în apartamente, iar femeia intoxicată cu fum, aflată sub supraveghere medicală la spital, se află în stare stabilă urmând să fie externată.

Cauzele probabile ale izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite în cursul zilei de miercuri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.