Un incendiu a izbucnit, duminică, într-un apartament situat la etajul 8 al unui bloc cu zece etaje din municipiul Arad, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. O femeie de 72 de ani a fost transportată la spital cu intoxicaţie cu fum. Alte 19 persoane au fost evacuate de pompieri sau au ieşit singure din imobil.
Incendiul a izbucnit la un apartament din municipiul Arad, pe strada Predeal. Pompierii intervin cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţimi, descarcerare uşoară şi două ambulanţe SMURD.
”La sosirea echipajelor de intervenţie incendiul se manifesta la nivelul bucătăriei apartamentului situat la etajul 8/10, cu degajări de fum. În interiorul locuinţei a fost identificată o victimă, o femeie în vârstă aproximativ 72 ani. Victima a fost preluată de echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă şi transportată la spital, aceasta fiind conştientă şi cooperantă, prezentând o uşoară intoxicaţie cu fum”, a transmis ISU Arad.
Totodată, pompierii au evacuat 12 persoane din bloc. Alte 7 persoane s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă.
Incendiul a fost localizat şi lichidat. Pompierii acţionează pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului şi stabilirea cauzei probabilele de producere a acestuia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.