Bărbatul care şi-a agresat fosta iubită şi apoi s-a baricadat în locuinţa acesteia din Chiajna, ameninţând că se aruncă de la etaj, a fost reţinut. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru mai multe infracţiuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - ”În urma probatoriului administrat, poliţiştii din Chitila au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de bărbatul de 39 de ani, urmând ca acesta să fie prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale”, a anunţat vineri dimineaţă IPJ Ilfov.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În urma activităţilor derulate de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, împreună cu cei 4 negociatori din cadrul SIIAS-IGPR(2) şi IPJ ILFOV(2) şi cu sprijinul luptătorilor din cadrul SIIAS şi la pompierilor din cadrul ISUBIF, bărbatul de 39 de ani, care a refuzat să iasă din imobil, se află în custodia poliţiştilor”, a transmis IPJ Ilfov.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sursa citată a precizat că, în urma plângerii formulate de către femeia de 32 de ani, poliţiştii Oraşului Chitila au deschis dosar de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, violenţă în familie şi viol, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

În cursul zilei de joi, bărbatul şi-a agresat fosta iubită şi apoi s-a baricadat în locauinţa acesteia, ameninţând că se aruncă de la etaj.

Femeia nu mai era în locuinţă.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.