Primul laboratorde extragere secundară a cocainei descoperit în România a fost identificat de poliţişti într-o cabană izolată din judeţul Bihor, unde drogul era extras din cafea, pe cale chimică. Valoarea de piaţă a cocainei descoperite este de aproximativ 200.000 de euro. Cinci persoane - doi români, un israelian şi doi columbieni - au fost reţinute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”La data de 10 iulie 2022, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  - Structura Centrală, au desfăşurat o acţiune amplă, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat specializat în importul de droguri de mare risc pe teritoriul României, în vederea comercializării ulterioare a acestora. În fapt, s-a reţinut că, la începutul lunii iunie 2022, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat format din 3 persoane (doi cetăţeni români şi un cetăţean israelian), la care ulterior ar fi aderat alţi doi bărbaţi (cetăţeni columbieni), care au sprijinit activitatea grupului, în scopul importului de droguri de mare risc, realizării operaţiunilor chimice de extracţie, purificare a drogurilor şi distribuirii/traficării ulterioare a acestora pe teritoriul României”, anunţă Poliţia.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Acest grup şi-ar fi derulat activitatea infracţională fără întrerupere, din momentul constituirii lui şi până la data de 10 iulie 2022.
 
La data de 1 iulie, cetăţenii columbieni, însoţiţi de cetăţenii români, ar fi introdus pe teritoriul României aproximativ 6 kilograme de cocaină. Cocaina ar fi fost introdusă pe teritoriul Uniunii Europene, pe cale aeriană, de către cetăţenii columbieni. 
 
Aceştia ar fi avut, pe lângă rolul de cărăuşi ai drogurilor, şi pe acela de chimişti specializaţi în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.
 
În perioada 30 iunie  - 6 iulie 2022, membrii grupului infracţional organizat ar fi făcut demersuri, în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operaţiunilor de extracţie a drogurilor, respectiv achiziţionarea substanţelor chimice necesare şi a vaselor de reacţie. 
 
De asemenea, în vederea derulării în bune condiţii a procesului de extragere pe cale chimică a cocainei, aceştia ar fi închiriat o cabană, în afara zonelor locuite din judeţul Bihor.
 
În cadrul operaţiunii, la data de 10 iulie 2022, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, 4 dintre bărbaţi fiind surprinşi în plin proces de extracţie a cocainei din cafea, pe cale chimică şi fiind astfel identificat, pe teritoriul României, primul laborator de extragere secundară a cocainei, din istoria structurilor de combatere a criminalităţii organizate. 
 
”Intervenţia a fost efectuată de către luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi specialiştii Direcţiei Operaţiuni Speciale, care au imobilizat şi extras din perimetru persoanele bănuite, având un aport decisiv în derularea operaţiunii. A urmat o evaluare specifică a riscurilor, ce pot exista ca urmare a procesului de producţie, efectuată de către specialişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog şi din cadrul Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Cluj-Napoca”, precizeazăp IGPR.
 
În urma percheziţiei domiciliare, au fost descoperite şi ridicate un calup presat de 1 kilogram, care conţine procaină, 148 de grame de cocaină maronie, care nu a fost trecută prin procesul de cristalizare, şi un amestec de cocaină şi cafea, cântărind 5 kilograme.
 
De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanţă maronie, constituind amestec de substanţe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină şi 10 pungi de cafea, sigilate. 
 
Valoarea de piaţă a cocainei descoperite este de aproximativ 200.000 de euro.
 
Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  - Structura Centrală au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a 5 persoane, doi cetăţeni columbieni, doi cetăţeni români şi un cetăţean israelian, stabilit în Bucureşti.
 
În cursul zilei de marţi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a celor 5 persoane.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.