Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, împreună cu procurorii DIICOT desfăşoară joi 23 de percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov într-un dosar de înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave şi tăinuire în care prejudiciul adus persoanei vătămate este de aproximativ 28.000.000 de lei. Membrii grupului infracţional ar fi susţinut că sunt oameni de afaceri cu contracte cu insttuţii ale statului, convingându-l pe reprezentantul unei firme să le livreze cantităţi mari de produse agricole şi zeci de maşini pe care le-au achitat cu bilete la ordin care s-au dovedit a fi fără acoperire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Astăzi, 20 iulie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează 23 de percheziţii domiciliare, în judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave şi tăinuire”, anunţă IGPR.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2021, asociatul unic al unei societăţi comerciale, cetăţean străin, împreună cu alte trei persoane, ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care ar fi aderat alţi trei membri, în scopul prejudicierii unei alte societăţi comerciale, prin crearea unor false relaţii comerciale, prejudiciul adus persoanei vătămate ridicându-se la aproximativ 28.000.000 de lei. 
 
În acest sens, liderul grupului infracţional i-ar fi prezentat persoanei vătămate o parte dintre membrii grupului ca fiind persoane influente în mediul de afaceri, cu contracte încheiate cu instituţii ale statului, în scopul de a o determina să încheie contracte cu societatea sa. 
 
Pentru a întări convingerea persoanei vătămate că relaţia comercială va fi benefică pentru ambele părţi, membrii grupului infracţional ar fi contractat aproximativ 2.500 de tone de produse agricole (din care s-au livrat 1.150 de tone), iar pentru inducerea în eroare a persoanei vătămate, pentru restul cantităţii, ar fi fost emise bilete la ordin. 
 
Următorul contract, având ca obiect 220 de autovehicule de transport, ar fi fost prezentat tot ca o achiziţie destinată unei instituţii publice, care urma să fie achitat tot cu bilete la ordin, persoana vătămată livrând 80 de astfel de autovehicule, pe care membrii grupului le-ar fi depozitat în diverse locaţii, în vederea valorificării.
 
Ulterior, la data scadentă, persoana vătămată a constatat că biletele la ordin, emise pentru ambele contracte, nu ar fi avut acoperire.
 
Audierea persoanelor bănuite, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere, se va desfăşura la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală.
 
Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman.
 
La acţiune participă şi jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.