Patru persoane au fost rănite, joi, în judeţul Iaşi, într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
UPDATE: ISU Iaşi a transmis că pasagerul dreapta-faţă, descarcerat, a fost preluat de către echipajul TIM.
”Victima, în vârstă de 33 de ani, a fost intubată, fiind inconştientă. A fost transportat la spital. Şoferul în vârstă de 19 ani, conştient, a fost preluat de către echipajul SAJ şi transportat la spital”, a mai transmis ISU Iaşi.
De asemenea, pasagerul stânga spate, în vârstă de 19 ani, conştient a fost preluat de către EPA şi a fost transportat la spital.
În plus, pasagerul dreapta spate, conştient, descarcerat, în vârstă de 28 ani, a fost preluat de către echipajul SAJ, fiind transportat la spital.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Accident rutier produs între două autoturisme pe DJ 248 în localitatea Bordea. La locul intervenţiei se acţionează cu două autospeciale de intervenţie şi stingere cu module de descarcerare, 1 echipaj TIM SMURD, un echipaj de prim ajutor calificat şi 2 ambulanţe de la SAJ Iaşi”, a transmis, joi, ISU Iaşi.
Sursa citată a precizat că sunt patru victime, dintre care 2 încarcerate şi inconştiente.
”Două persoane adulte ieşite din maşină au 19 ani, cu diferite traumatisme. Victimele au fost extrase din autoturism”, a mai precizat sursa citată.
Una dintre victime a fost descarcerată şi predată echipajului TIM, iar cealaltă victimă a fost preluată de către echipajul medical SAJ cu medic sosite la locul intervenţiei.
Poliţiştii urmează a stabili împrejurările producerii accidentului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.