Două persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Iaşi, fiind acuzate de trafic de persoane, inclusiv minori. Anchetatorii au stabilit că una dintre victime este o adolescentă de 14 ani, care ar fi fost constrânsă să practice prostituaţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, au demarat o anchetă în cazul a două persoane, acestea fiind cercetate pentru trafic de minori şi trafic de persoane.

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2023 şi până în prezent, una dintre acestea ar fi constrâns o persoană majoră, prin presiuni psihice şi agresiuni fizice, să practice prostituţia, obţinând astfel, în mod facil, diverse sume de bani. În cazul celeilalte persoane, din anchetă a reieşit faptul că, din luna februarie 2024 şi până în prezent, ar fi exercitat acte de constrângere fizică şi psihică asupra unei persoane minore, de 14 ani, determinând-o astfel să practice prostituţia în folosul său.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cele două victime ar fi fost transportate de către persoanele cercetate în diferite locaţii din judeţul Iaşi.

Procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea celor două persoane pentru 24 de ore, urmând ca judecătorii să se pronunţe în privinţa emiterii mandatelor de arestare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.