O adolescentă de 17 ani a plecat sâmbătă seară, fără aprobare, de la un centru DGASPC din Orăştie, incidentul fiind semnalat poliţiei, care a dat-o în urmărire naţională şi cere sprijinul populaţiei pentru a o găsi. O altă fată care a plecat împreună cu ea a fost găsită în Hunedoara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În data de 29 martie 2025, în jurul orei 22:30, Poliţia Municipiului Orăştie a fost sesizată de o angajată a unui centru de minori din Orăştie (aparţinând DGASPC Hunedoara), cu privire la plecarea voluntară din centru a minorei FAGHIURA RENATA-FLORINA, de 17 ani (foto) şi unei alte minore, de 16 ani, care a fost depistată în scurt timp, pe raza municipiului Hunedoara”, informează IPJ Hunedoara.

Poliţiştii au stabilit că cele două fete au părăsit centrul fără aprobare, la ora 21:55.

La momentul plecării voluntare, Faghiura Renata-Florina purta o geacă neagră, colanţi de culoare neagră şi şlapi negri. Aceasta are următoarele semnalmente: înălţime 1.60m, ochi căprui, păr negru.

Poliţiştii au o caută pe adolescentă, care a  fost dată în urmărire naţională.

Persoanele care deţin informaţii ce pot duce la depistarea ei sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul de urgenţă 112.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.