Jandarmii au intervenit marţi dimineaţă pentru îndepărtarea unui urs din municipiul Gheorgheni, animalul fiind văzut mai întâi lângă o benzinărie de la marginea localităţii, după care a fost observat pe o stradă. După îndepărtarea ursului, jandarmii au mai rămas în zonă pentru a se asigura că animalul nu revine.
Potrivit rerpezentanţilor Jandarmeriei Harghita, marţi, în jurul orei 3.40, jandarmii au fost solicitaţi prin 112 pentru a îndepărta un urs de la periferia municipiului Gheorgheni.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un bărbat a anunţat prezenţa unui urs în apropierea unei benzinării de la marginea municipiului Gheorgheni, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de jandarmerie din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Gheorgheni care a constatat că ursul nu se mai află în zonă.
“Apelantul le-a spus că acesta s-ar fi îndreptat înspre oraş, motiv pentru care jandarmii au procedat la căutarea animalului sălbatic. Acesta a fost zărit pe o stradă din municipiu, echipajul de jandarmi trecând la îndepărtarea acestuia din zona locuită, reuşindu-se scoaterea lui în afara municipiului, la ieşirea spre comuna Valea Strâmbă, într-o zonă nelocuită. La faţa locului s-au aflat şi un echipaj SMURD şi un echipaj de poliţie, fiind emis şi mesaj Ro-Alert”, au precizat reprezentanţii Jandarmeriei.
Jandarmii au rămas în zonă pentru o perioadă de timp, pentru a se asigura că ursul nu se întoarce. Acţiunea a durat aproximativ o oră, misiunea încheindu-se fără alte incidente.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.