Un copil în vârstă de 13 ani din judeţul Giurgiu a sunat la 112 şi a anunţat că tatăl său, care are interdicţie de a se apropia de mama sa, o agresează fizic pe femeie, folosind inclusiv un cuţit. În urma intervenţiei poliţiştilor, bărbatul a fost reţinut, ulterior pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă.
Incidentul a avut loc la sfârşitul săptămânii, în localitatea Vlad Ţepeş, informează, marţi, Poliţia judeţeană Giurgiu.
"La ora 08.05, poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Comana au fost sesizaţi prin apel 112 de către un minor, de 13 ani, din localitatea Vlad Ţepeş, judeţul Giurgiu, cu privire la faptul că tatăl său încalcă ordinul de protecţie şi o agresează fizic pe mama sa. În baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă, iar, din primele cercetări, a reieşit faptul că, în dimineaţa de 5 iunie a.c., o femeie, de 51 de ani, din localitatea Vlad Ţepeş, comuna Comana, judeţul Giurgiu, în timp ce se afla pe strada Bujorului din aceeaşi localitate, ar fi fost agresată fizic de către soţul său, un bărbat, de 55 de ani, care i-ar fi provocat acesteia mai multe leziuni, cu un cuţit”, transmite IPJ Giurgiu.
Verificările făcute de poliţişti au arătat că bărbatul a încălcat un ordin de protecţie care îi interzicea să se apropie de soţia sa, faţă de care manifestase şi anterior un comportament violent.
Bărbatul a fost reţinut şi prezentat unui complet de judecată, care luni a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele său.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.