Trei sute de pompieri, jandarmi, militari, poliţişti şi voluntari acţionează cu 70 de mijloace de intervenţie pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor, în judeţul Galaţi, DN24 D fiind repus în circulaţie, în timp ce DN25, pe sectorul Vameş - T. Vladimirescu, rămâne în continuare blocat.
În judeţul Galaţi, se intervine în continuare pentru înlăturarea efectelor generate de inundaţii cu peste 300 de efective din cadrul IGSU, IGPR, IGJR, MapN, SVSU şi CLS, cu 70 de mijloace de intervenţie, a anunţat, într-un comunicat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, căpitanul Cătălin Sion.
Potrivit sursei citate, în vederea revenirii la starea de normalitate, se intervine în zonele afectate cu echipaje mixte formate din reprezentanţi ai autorităţilor locale, Prefectură şi ISU Galaţi, pentru evaluare şi monitorizare.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Intervenţia pentru evacuarea preventivă a persoanelor din zonele afectate de inundaţii este asigurată de forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în colaborare cu pompierii militari, dar şi cu sprijinul unor detaşamente de pompieri din judeţele Călăraşi şi Ialomiţa.
Astfel, sursa citată a precizat că în localitatea Pechea un echipaj format din pompieri şi jandarmi a salvat din calea apelor, cu două bărci pneumatice, 17 adulţi şi cinci copii.
Totodată, drumul naţional DN24D a fost repus în circulaţie, în timp ce DN25, pe sectorul Vameş - T. Vladimirescu, rămâne în continuare blocat.
Judeţul Galaţi va ieşi de sub avertizarea hidrologică cod roşu, pentru bazinele hidrografice Suhu şi Geru, la orele 21.00.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Cătălin Sion, a declarat că, miercuri după-amiază, numărul persoanelor din judeţul Galaţi care au fost evacuate din cauza viiturilor de pe râurile Geru şi Suhu a trecut de 500, fiind vorba despre circa 200 de persoane din comuna Cuza Vodă, 250 din Pechea, 60 din Slobozia Conachi şi 20 din comuna Schela.
Reprezentantul ISU Galaţi a precizat că unele dintre persoanele evacuate au fost cazate în şcolile din localităţile respective, iar altele au mers la rude sau prieteni.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea, a declarat că în comuna Pechea sunt peste o sută de case inundate, iar apa măsura în unele locuri şi un metru şi jumătate, drumul judeţean care traversează comuna fiind blocat.
Potrivit datelor Prefecturii Galaţi, în comuna Cuza Vodă sunt peste o sută de case inundate, apa ajungând la un nivel de peste un metru.
În ceea ce priveşte situaţia din comuna Slobozia Conachi a fost spart controlat un dig de către lucrătorii ISU şi ai Apelor Române pentru evacuarea apei care a afectat 150 de gospodării, 28 de case fiind inundate.
Totodată, în comunele Slobozia Conachi şi Cuza Vodă au fost trimişi să intervină 50 de militari din Garizoana Galaţi.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi a mai declarat că DN 25, în localitatea Vameş, a fost blocat din cauza inundaţiilor, iar staţia de pompare nu poate face faţă volumului mare de apă din zonă.
De asemenea, DN 24 D este impracticabil în zona localităţii Băleni, DJ 251 este inundat la Pechea, precum şi DJ 255 la Rediu.
Iniţial, autorităţile au evacuat aproximativ 250 de persoane, toate din comuna gălăţeană Pechea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.