Un bărbat care a plecat la cules de ciuperci într-o pădure din judeţul Botoşani s-a rătăcit, fiind căutat de mai multe echipe. A fost găsit după o oră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din municipiul Botoşani, rătăcit în pădurea de la marginea localităţii Corni, a fost găsit după mai bine de o oră de căutări, de pompierii militari şi voluntari, dar şi de pădurari. Acesta a mers în padure, la cules de ciuperci, în cursul dimineţii. Puţin după ora 20.00, a realizat că nu mai găseşte drumul spre casă şi a sunat la 112 după ajutor”, a transmis, vineri seară, ISU Botoşani.

Sursa citată a precizat că pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială de intervenţie, poliţiştii, pădurarii şi pompierii voluntari din comuna Corni au început să îl caute, imediat.

”Acesta a fost gasit în pădure, la aproximativ un kilometru de un drum de acces, fiind localizat cu ajutorul specialiştilor din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale Botoşani”, a mai transmis sursa citată.

Bărbatul nu a fost rănit.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.