Un poliţist din Galaţi a fost rănit într-un incident produs între suporterii echipelor Oţelul Galaţi şi Dinamo Bucureşti, el fiind lovit în cap cu o piatră şi fiind transportat la spital. Tânărul care a aruncat piatra a fost reţinut pentru ultraj.
Conform IPJ Galaţi, un poliţist din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi – Biroul Rutier, care dirija traficul rutier la intersecţia dintre străzile Brăilei şi Siderurgiştilor, zona inelului de Rocadă, a intervenit, joi seară, pentru a aplana un incident dintre suporterii celor două echipe de fotbal, Oţelul Galaţi şi Dinamo Bucureşti, de la meciul care tocmai urma să înceapă.
Incidentul ar fi pornit de la faptul că ocupanţii unui autovehicul aflat în mişcare, suporteri ai uneia dintre echipele de fotbal, ar fi adresat injurii unui grup de suporteri prahoveni, susţinători ai celeilalte echipe, care se deplasau pe aleea pietonală către stadion.
Poliţistul a oprit autovehiculul, iar în momentul când s-a apropiat pentru verificarea actelor şoferului şi pasagerilor, a fost lovit în cap cu o piatră care a fost aruncată de o persoană din grupul de suporteri aflaţi pe trotuar.
În urma loviturii, poliţistul a fost rănit şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri şi investigaţii medicale de specialitate şi a rămas internat.
Un număr de 26 de persoane au fost duse la sediul Secţiei 2 Poliţie Galaţi în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment, iar după activităţile de cercetare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din satul Păulăşti, judeţul Prahova este cel care ar fi aruncat cu piatra în direcţia autoturismului.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ultraj şi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a tânărului de 19 ani, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, în vederea luării unei măsuri preventive.
De asemenea, celelalte persoane duse la sediul unităţii de poliţie au fost sancţionate contravenţional de către reprezentanţii Jandarmeriei Galaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.