Fostul mercenar Horaţiu Potra, în prezent politician şi apropiat al candidatului Călin Georgescu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestuia fiind respinsă de instanţă. Decizia nu este definitivă. Printre alte restricţii impuse de controlul judiciar, Potra are interdicţia de a depăşi limita teritorială a judeţului Sibiu fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; nu are voie să deţină, să folosească şi să poarte arme şi este obligat „să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă”. Fostul mercenar Horaţiu Potra a contestat decizia Judecătoriei Ploieşti prin care a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care este inculpat pentru instigare publică şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Şi procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au contestat decizia Judecătoriei, solicitând în continuare emiterea de mandate de arestare pentru Potra şi şoferul aflat la volanul maşinii în care poliţiştii au găsit arme.
UPDATE - Horaţiu Potra nu are voie să părăsească judeţul Sibiu, pe perioada controlului judiciar, conform deciziei Judecătoriei Ploieşti. De asemenea, el nu are voie să folosească sau să poarte arme şi trebuie să „comunice informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă”.
Judecătoria Ploieşti, care a decis plasarea sub control, judiciar a lui Horaţiu Potra, impune acestuia ca pe timpul cât se află sub măsura controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la IJP Sibiu– Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
În plus faţă de aceste măsuri standard pentru persoanele aflate sub control judiciar, Potra are interdicţia de a depăşi limita teritorială a judeţului Sibiu fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; nu are voie să deţină, să folosească şi să poarte arme şi este obligat „să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă”.
Instanţa de judecată a atras atenţia inculpatului că, „în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive”.
UPDATE – Reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au declarat pentru News.ro că procurorii vor contesta decizia de lăsare în libertate a lui Horaţiu Potra, în condiţiile în care soluţia Judecătoriei Ploieşti prin care acesta a fost plasat sub control, judiciar nu este definitivă.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Decizia privind măsura controlului judiciar faţă de Potra a fost luată de Judecătoria Ploieşti, care a respins propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. vizând arestarea preventivă a acestuia.
O decizie similară a fost luată şi în cazul tânărului Andrei Florin Lup, în vârstă de 22 de ani, aflat la volanul Mercedesului cu care Potra se îndrepta spre Bucureşti în noaptea de sâmbătă spre duminică şi în care au fost găsite arme.
Deciziile nu sunt definitive.
Horaţiu Potra a fost dus, marţi, în jurul orelor prânzului, la Judecătoria Ploieşti.
Surse judiciare afirmă că Potra, reţinut duminică seară şi aflat în custodia autorităţilor, a refuzat să facă orice declaraţii în dosarul în care e acuzat de instigare publică şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Aceleaşi surse au declarat pentru News.ro că la percheziţiile făcute luni în Bucureşti, şi în judeţele Sibiu şi Ilfov procurorii au găsit aproximativ 2 milioane de euro.
Dosarul în care cei doi sunt cercetaţi vizează infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.
Ancheta a fost deschisă după ce Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, consilier local în Consiliul Local Mediaş, şi un tânăr de 22 de ani, au fost opriţi, în judeţul Prahova, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar asupra lor au fost găsite arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională.
Procurorii spun că, în ceea ce priveşte aceste obiecte, ”se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.