O fetiţă în vârstă de trei luni a ajuns vineri la Spitalul Judeţean din Focşani cu traumatisme şi contuzii, după ce a fost lovită de tatăl ei, Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea declaşând anchete şi dispunând ca cei cinci fraţi ai bebeluşului, cu vârste de până în 14 ani, să fie duşi într-un centru de plasament.
Fetiţa de trei luni este internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani, diagnosticul fiind "policontuzii prin agresiune, traumatism cranian acut, hematom frontal drept". Medicii spun că starea ei este stabilă, dar va rămâne sub supraveghere.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Am demarat evaluările în colaborare cu autorităţile locale şi cu poliţia. Prioritatea o reprezintă asigurarea nevoilor medicale ale copilului mic, despre care am primit informaţii că a fost agresat. Totodată, pentru a se evita o situaţie de risc, fraţii copilului, este vorba despre cinci copii cu vârste de până în 14 ani, au fost retraşi din familie, ei aflându-se acum într un centru din subordinea DGASPC Vrancea”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea Adina Lăscan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.