Patru persoane au fost rănite în urma unei explozii care a avut loc joi dimineaţă, într-un bloc de garsoniere din Tulcea, De asemenea, au fost afectate 56 de garsoniere şi 6 autoturisme.
UPDATE - În total au fost afectate 56 de garsoniere şi 6 autoturisme. Cauza probabilă o reprezintă acumularea de gaze, urmată de explozie. În prezent se efectuează cercetări în vederea clarificării tuturor aspectelor.
- ”Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "DELTA" Tulcea a fost solicitat în jurul orei 06:10 în urma unei explozii ce a avut loc într-un bloc de garsoniere din municipiul Tulcea. În jur de 24 de garsoniere au fost afectate, şi mai multe autoturisme aflate în parcarea de jos. Explozia nu a fost urmată de incendiu!,anunţă ISU Tulcea.
În urma exploziei au fost răite patru persoane.
Trei bărbaţi cu vârste de 31, 78, 22 de ani şi o femeie de 18 ani au fost transportate la Spitalul Judeţean Tulcea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.