Un bărbat, soţia acestuia şi soacra sa au fost găsiţi morţi, vineri, într-o casă din localitatea Apa, judeţul Satu Mare, pe cadavre existând urme de violenţe, astfel că anchetatorii iau în considerare un triplu asasinat. Două dintre cadavre au fost găsite aliniate lângă garajul casei, iar al treilea, în locuinţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţiştii şi procurorii din Satu Mare cercetează, vineri, împrejurările în care au murit cele trei persoane, membri ai unei familii din localitatea Apa, după ce un vecin a descoperit cadavrele în cursul dimineţii şi a alertat autorităţile.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, victime sunt un bărbat, soţia sa şi soacra, cadavrele primilor doi fiind găsite în curte, aliniate lângă garaj, iar al treilea cadavru se afla în casă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Victimele au urme de violenţe pe corp şi lovituri la cap, astfel că există ipoteza unui triplu asasinat.

Unii localnici le-au declarat jurnaliştilor din Satu Mare că bărbatul obişnuia să dea bani cu camătă.

Anchetatorii prelevează probe din locuinţă şi împrejurimi şi vorbesc cu localnicii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.