Două femei în vârstă de 32 şi 54 de ani, din Galaţi, condamnate pentru trafic de minori şi trafic de persoane au fost arestate în Brazilia şi urmează a fi extrădate în România pentru a-şi ispăşi pedepsele.
Potrivit IPJ Galaţi, cele două femei, de 54 şi 32 de ani, din municipiul Galaţi, date în urmărire internaţională, au fost depistate şi arestate în Brazilia. Ele au fost condamnate de Tribunalul Galaţi, în anul 2018, la 5 ani şi 4 luni închisoare, respectiv 4 ani închisoare, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane şi se sustrăgeau executării pedepsei, ascunzându-se pe teritoriul statului brazilian.
Cele două femei au fost prinse după ce poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Galaţi au obţinut informaţii despre locaţia acestora, pe care, în colaborare cu Direcţia Investigaţii Criminale, le-au transmis autorităţilor braziliene, prin intermediul INTERPOL.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Femeile au fost arestate, urmând a fi extrădate în România, în vederea executării pedepsei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.