Un număr de 17 persoane au fost rănite, în urma unui accident în care au fost implicate două autobuze, produs vineri dimineaţă în Piteşti, autorităţile activând planul roşu de intervenţie. Primele informaţii arată că în cele două autobuze se aflau peste 80 de pasageri, angajaţi ai uzinei Dacia, care făceau naveta.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure, în urma accidentului au fost transportate la Spitalul Judeţean din Piteşti 17 persoane.
"La prima evaluare, 12 răniţi au fost preluaţi de ambulanţe SMURD, iar alţi cinci au fost preluaţi de Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Toate persoanele erau conştiente", a spus reprezentantul ISU, precizând că o singură persoană, care rămăsese încarcerată, este în stare mai gravă, restul neavând răni care să le pună viaţa în pericol.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Mădălina Epure a precizat că au existat şi răniţi care au refuzat să fie transportaţi la spital.
O primă evaluare arată că în cele două autobuze se aflau peste 80 de pasageri, a mai spus purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
În urma accidentului, la faţa locului au ajuns peste 12 de ambulanţe, o autospecială cu apă şi spumă, una de descarcerare şi una de preluare victime multiple, iar toate victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean din Piteşti.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, Mădălin Zamfir, a spus că prima ipoteză este că accidentul s-ar fi produs din cauza nepăstrării distanţei de siguranţă între cele două autobuze.
”Accidentul a avut loc pe o stradă care coboară. Autobuzul din spate l-ar fi lovit pe cel din faţă, iar cel lovit a acroşat un Logan parcat. Este vorba despre autobuze care fac curse regulate”, a declarat, pentru News.ro, Mădălin Zamfir.
În urma accidentului, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.
Informaţiile iniţiale furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Argeş arptau că cel puţin 11 persoane au fost rănite în urma accidentului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.