Două asistente medicale şi doi registratori au fost reţinuţi în cazul ceritificatelor false de vaccinare de la centrul de vaccinare din Petea, judeţul Satu Mare. De asemenea, a fost reţinută şi o alăt persoană fără calitate specială. Sumele cerute pentru documente false de vaccinare erau cuprinse între 250 şi 300 de euro.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 noiembrie 2021, a suspecţilor: HOBLEA DANIELA-IOANA, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, judeţul Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi fals informatic, toate în formă continuată; ILIEŞ MARC şi BURICEANU HOREA, registratori în cadrul Centrului de vaccinare Petea, judeţul Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi fals informatic, toate în formă continuată; SIM VOICHIŢA-CAMELIA, asistent medical în cadrul Direcţiei de Sănătate Bihor şi o persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual şi complicitate la fals informatic, toate în formă continuată”, anunţă DNA.
Conform procurorilor, în cursul anului 2021, suspecţii Hoblea Daniela, asistentă medicală, Ilieş Marc şi Buriceanu Horea, registratori medicali, ar fi pretins şi primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 şi 300 euro, de la persoanele care doreau să obţină adeverinţe de vaccinare şi certificat digital european Covid, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Persoanele interesate ar fi apelat la suspecţii menţionaţi, de obicei prin intermediul unor persoane de încredere ale acestora din urmă. Între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecţi din centrul de vaccinare Petea şi cei interesaţi de obţinerea certificatelor false ar fi fost Sim Voichiţa-Camelia, asistent medical la Direcţia de Sănătate Bihor. În schimbul banilor, suspecţii ar fi încărcat în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) datele persoanelor care în realitate nu primiseră doza de vaccin, fiindu-le apoi eliberată adeverinţa de vaccinare şi, pe baza acesteia, certificatul digital european Covid”, susţine DNA.
Mijloacele de probă au relevat existenţa a două moduri de acţiune: Unul este acela în care persoana interesată s-ar fi prezentat efectiv la centrul de vaccinare, însă doza de vaccin nu îi era administrată efectiv, iar cel de-al doilea (mai frecvent utilizat) este acela în care persoana interesată nici nu se prezenta la centrul de vaccinare, primind doar adeverinţa de vaccinare în schimbul sumei de bani solicitate. În această a doua situaţie persoanele interesate comunicau persoanei intermediare, cu ajutorul unor aplicaţii telefonice ce permit transmiterea de fişiere media, poze ale actelor de identitate, acestea fiind retransmise suspecţilor Hoblea Daniela, Ilieş Marc şi Buriceanu Horea, în vederea introducerii datelor în RENV şi a generării adeverinţei de vaccinare. Apoi, adeverinţele de vaccinare erau remise persoanei intermediare care, la momentul predării acestora către persoanele interesate, încasa şi sumele de bani cu titlu de mită. Ulterior, intermediarii s-ar fi întâlnit periodic cu suspecţii Hoblea Daniela, Ilieş Marc şi Buriceanu Horea pentru remiterea sumelor de bani primite de la persoanele fals vaccinate. Cu această ocazie, o parte din suma de bani ar fi fost remisă persoanelor intermediare pentru „serviciile” lor.
Astfel de adeverinţe de vaccinare nu ar fi fost generate de suspecţi decât în anumite ture în care restul personalului acceptau comportamentul acestora sau nu acordau atenţie activităţii lor.
La percheziţiile desfăşurate miercuri au fost găsite sume de bani totalizând 127.000 de euro, 75.000 de lei şi 1.000 de lire sterline.
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.