UPDATE - Persoane apropiate lui Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, care aveau arme, arme albe şi materiale pirotehnice, oprite în trafic în Prahova, Dâmboviţa, Ilfov, Bucureşti / Potra, încătuşat/ Ce se întâmplă cu dosarele deschise - FOTO
UPDATE - Persoane apropiate lui Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, care aveau arme, arme albe şi materiale pirotehnice, oprite în trafic în Prahova, Dâmboviţa, Ilfov, Bucureşti / Potra, încătuşat/ Ce se întâmplă cu dosarele deschise - FOTO
Mai multe persoane, inclusiv Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, şi fiul său au fost duse la audieri după ce mai multe autoturisme cu aproximativ 20 de pasageri care aveau asupra lor arme, arme albe şi materiale pirotehnice, au fost oprite în trafic în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Ilfov şi în municipiul Bucureşti.Fiul lui Potra se afla într-o maşină care a fost oprită în Capitală, pe Şoseaua Bucuresti-Ploieşti. Horaţiu Potra a fost oprit în trafic pe raza judeţului Prahova. În cazul a doi şoferi opriţi în Ilfov au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a unor substanţe psihoactive. Horaţiu Potra a fost scos încătuşat din sediul IPJ Prahova, duminică după-amiază, după mai multe ore de audieri.
UPDATE - În Ilfov au fost oprite patru autovehicule în care au fost găsite arme, iar în cazul a doi dintre şoferi există suspiciunea că se aflau sub influenţa drogurilor. Poliţia anunţă că 13 persoane au fost duse la audieri.
„În noaptea de 7/8 decembrie, în contextul efectuării activităţilor specifice de serviciu, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov au oprit în trafic mai multe autovehicule. Astfel, la controlul a patru autovehicule, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat mai multe obiecte contodente şi obiecte tăietor- înţepătoare( cozi de topor, o macetă, 2 cuţite tip briceag) precum şi 68 de articole pirotehnice din categoria F4. De asemenea, la testarea cu aparatele drugtest a doi dintre conducătorii auto, au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a unor substanţe psihoactive, context în care aceştia au fost conduşi la spital pentru prelevarea de probe biologice. 13 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov pentru cercetări şi luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis oficialii Poliţiei judeţene Ilfov.
Poliţiştii ilfoveni au deschis patru dosare de urmărire penală. În două dintre cazuri este vorba despre anchete care vizează infracţiuni de nerespectarea regimului privind materiile explozive, iar celelalte două sunt dosare de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.
UPDATE - ”La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 01:40, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul, în Sectorul 1, în care se aflau doi bărbaţi, în vârstă de 29 de ani, respectiv 18 ani. După ce au fost finalizate verificările privind identitatea celor două persoane, poliţiştii au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului, context în care a fost identificat un pistol cu bile de cauciuc, pentru care şoferul autovehiculului deţine permis de port armă valabil, uniforme şi echipamente tactice şi militare de camuflaj, kituri pentru supravieţuire şi prim-ajutor, ghiozdane tactice, alte accesorii şi echipamente din această categorie, veste antiglonţ precum şi 2 obiecte tăietor-înţepătoare”, anunţă Poliţia Capitalei.
Conducătorul autovehicului a fost testat cu aparatul Alcooltest şi Drugtest, rezultatele indicate fiind 0, respectiv negativ.
În cauză verificările au fost preluate de Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Surse apropiate anchetei afirmă cănnoaptea trecută, structurile Ministerului Afacerilor au interceptat în trafic, în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, mai multe vehicule, cu aproximativ 20 de persoane, toate făcând parte din grupul lui Horaţiu Potra.
În urma verificărilor, asupra lor au fosr găsite 2 pistoale, mai multe arme albe - cuţite, săbii, bâte - , precum şi materiale pirotehnice.
Conform surselor citate, având în vedere că aceştia s-au deplasat către Bucureşti, având asupra lor aceste obiecte interzise, ar fi avut drept scop tulburarea ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, doi şoferi au fost testaţi pozitiv la substanţe interzise. Au fost întocmite mai multe dosare penale.
În Capitală, pe Şoseaua Bucuresti-Ploieşti a fost identificat unul dintre autoturisme, condus de Bogdan Lascu,de 29 de ani, iar în autoturism se afla ca pasager Dorian Potra, de 18 ani, fiul lui Horaţiu Potra., susţin aceleaşi surse.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului a fost găsit un pistol, pentru care deţine permis de port armă, a mai fost găsit un rucsac tactic, o vestă tactică în care se aflau încărcătoare pentru airsoft din plastic, goale, şi un cuţit tactic, afirmă sursele citate.
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest si Drugtest, rezultatul fiind zero.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.