Două femei şi un copil au fost răniţi joi dimineaţă, într-un accident rutier, după ce un autoturism a intrat într-un microbuz, în care se aflau mai multe deţinute.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - Administraţia Naţională a Penitenciarelor precizează că în microbuz se aflau 14 deţinute aflate în custodia Penitenciarului Craiova – Secţia Exterioară Işalniţa, care se deplasau către un punct de lucru aflat în municipiul Slatina.
”Menţionăm că mijlocul de transport în care se aflau cele 14 deţinute aparţine unui transportator autorizat, contractat de către beneficiarul forţei de muncă. La momentul prezentei, 5 deţinute au fost prezentate pentru investigaţii în cadrul unei unităţi spitaliceşti din reţeaua sanitară publică, celelalte deţinute, precum şi personalul unităţii de detenţie aflat în mijlocul de transport la momentul producerii evenimentului rutier, fiind preluaţi şi transportaţi la sediul penitenciarului, urmând a fi supuşi, de asemenea, unor investigaţii medicale. În continuare, organele abilitate efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului. Precizăm că starea deţinutelor implicate în evenimentul rutier este monitorizată şi, în măsura în care vor apărea noutăţi, vă vor fi comunicate de îndată”, anunţă ANP.
- Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, joi dimineaţă, conducătorul unui autoturism, care circula pe DN 65, dinspre Balş spre Craiova, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere şi a intrat în coliziune cu un microbuz care circula din sens opus, in care se aflau mai multe deţinute.
La spital au fost transportate cu ambulanţa trei persoane, două femei şi un copil de aproximativ opt ani. O femeie şi copilul se aflau în autoturism, iar cealaltă victimă era din microbuz..
Poliţiştii au întocmit în acest caz dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Deţinutele sunt de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.