Doi adolescenţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Dolj după ce au agresat un tânăr de 22 de ani, ei fiind identificaţi şi prinşi la două săptămâni de la comiterea faptei.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a anunţat marţi, că poliţiştii au fost sesizaţi, în data de 20 iunie, cu privire la faptul că, în dimineaţa aceleiaşi zile, în timp ce se afla în cartierul 1 Mai, ar fi fost agresat fizic de persoane necunoscute.
“În urma cercetările efectuate de poliţişti au fost identificaţi doi tineri, de 17 şi 19 ani, ambii din municipiul Craiova, aceştia fiind bănuiţi că în urma unui conflict spontan l-ar fi agresat fizic pe tânărul de 22 de ani”, a transmis IPJ Dolj.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cei doi au fost reţinuţi luni, pentru 24 de ore, pentru săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe şi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.