Doisprezece români, cinci adulţi şi şapte copii, cel mai mic în vârstă de doi ani, au fost răniţi, după ce acoperişul casei în care se mutaseră cu chirie de mai puţin de o lună, într-o localitate din regiunea spaniolă Asturia, s-a prăbuşit peste ei.
Potrivit El Pais, toţi răniţii, inclusiv o minoră cu traumatism multiplu sever, au fost transferaţi la Spitalul San Agustín din Avilés, pentru a fi supuşi mai multor analize medicale, după ce le-au fost acordate primele îngrijiri la faţa locului de către echipajele medicale, potrivit datelor furnizate de Serviciul de Asistenţă Medicală de Urgenţă (SAMU).
Patru dintre răniţi au mers la spital prin mijloace proprii, iar o adolescentă, în vârstă de 17 ani, grav rănită, a fost dusă la spital de către tatăl său, fiind transferată ulterior, de la San Agustín, la Spitalul Universitar Central Asturias, din Oviedo.
Sursa citată menţionează că Centrul de coordonare a urgenţelor din Asturias 112 a primit, joi dimineaţă, la ora 07:09, un apel de la unul dintre locatarii casei, că s-a prăbuşit o parte a acoperişului locuinţei situate pe Camín de Budores, rănindu-i pe chiriaşi.
La faţa locului, s-au deplasat pompierii de la SEPA, care au verificat ca nimeni să nu fi rămas blocat în interiorul locuinţei parţial prăbuşite şi au izolat zona. Au fost mobilizaţi şi membri ai parcului Pravia, precum şi ai Grupului de Salvare şi ai Unităţii Canine, însă intervenţia acesteia din urmă nu a mai fost necesară, întruccât coordonatorul misiunii de salvare a confirmat că toţi oamenii au ieşit în exterior. Totodată, avizul a fost transmis SAMU, Gărzii Civile şi Poliţiei Locale.
Pompierii i-au însoţit pe chiriaşi ca să-şi ia mai multe bunuri din locuinţă, însă i-au avertizat că nu mai pot locui acolo întrucât structura nu mai este sigură.
„S-ar fi putut întâmpla o nenorocire. Ne temeam că ar putea exista morţi. Când ne-au spus, ne-am speriat”, a declarat soţul proprietarei imobilului, care s-a deplasat la faţa locului după ce a fost anunţat despre prăbuşirea casei.
Primarul din Gozón, Jorge Suárez, a declarat pentru El Pais că locatarii au fost speriaţi de ceea ce s-a întâmplat, dar a spus că, „în principiu, aceştia nu sunt în pericol”. Edilul a spus că le va pune la dispoziţie oamenilor tot ce este necesar şi că, în acelaşi timp autorităţile fac anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate, în condiţiile în care, potrivit primarului, la prima vedere clădirea se afla într-o stare bună de conservare, fiind aparent renovată.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.