Cinci persoane, suspectate de comiterea de infracţiuni economice în Statele Unite ale Americii, au fost reţinute de procurorii DIICOT. Suspecţii ar fi a fraudat mai multe ATM-uri din Virginia şi Carolina de Nord, prin instalarea unor dispozitive de citire a datelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

DIICOT a anunţat, vineri, că a dispus reţinerea pentru 24 de ore a cinci persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, spălare a banilor, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, instigare la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

”În fapt s-a reţinut că, în perioada decembrie 2018 – decembrie 2019, pe teritoriul României şi a Statelor Unite ale Americii a acţionat o grupare infracţională specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice şi utilizare de echipamente destinate falsificării instrumentelor de plată electronică, în vederea efectuării de operaţiuni frauduloase şi spălare de bani. În urma investigaţiilor efectuate şi a schimbului de informaţii efectuat prin intermediul U.S. Secret Service s-a stabilit faptul că gruparea infracţională, formată din cetăţeni români, ar fi racolat persoane din România, pe care le-ar fi ajutat să ajungă în S.U.A., de multe ori prin trecerea ilegală a frontierei dintre S.U.A. şi Canada, prin intermediul cărora a fraudat mai multe ATM-uri de pe teritoriul statelor americane Virginia şi Carolina de Nord prin instalarea unor dispozitive de citire a datelor de pe cardurile bancare, iar ulterior efectuarea de retrageri frauduloase din conturile victimelor”, a transmis DIICOT.

Banii astfel obţinuţi erau trimişi în România de către membrii grupării, prin intermediul unor colete expediate pe nume false şi folosiţi de către aceştia pentru demararea unor investiţii imobiliare.

Joi, procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Braşov au făcut 18 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Braşov, Vâlcea şi Brăila în urma cărora au fost ridicate mai multe dispozitive artizanale de copiere a datelor inscripţionate pe banda magnetică a cardurilor bancare, documente de identitate, telefoane mobile, laptopuri, diverse medii de stocare şi bani.
În urma colaborării între cele două state, pe teritoriul S.U.A. au fost reţinute alte 8 persoane, membre ale grupului infracţional.

În cursul zilei de vineri, cei 5 inculpaţi vor fi prezentaţi Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.