Un autoturism a ieşit de pe şosea, sâmbătă, şi a intrat în curtea unei case din oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, şoferul şi un bărbat aflat în curte fiind răniţi şi transportaţi la spital.
Accidentul s-a produs pe Aleea Trandafirilor din oraşul Pucioasa.
Poliţia Judeţeană Dâmboviţa a arătat că, potrivit primelor informaţii, un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani a ieşit de pe şosea şi a intrat în curtea unui imobil, unde a accidentat un bărbat de 43 de ani.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Echipele de intervenţie i-au găsit pe ambii bărbaţi răniţi, ei primind îngrijiri medicale la locul accidentului de la echipajele SMURD şi SAJ. Ulterior, ei au fost transportaţi la UPU Târgovişte.
Politistii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza şi împrejurările producerii accidentului rutier.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.