Două cisterne, între care una încărcată cu GPL, şi un autoturism au fost implicate, luni după-amiază, într-un accident rutier produs pe DN 72, în judeţul Dâmboviţa, anunţă Centrul Infotrafic. După impact, cisterna cu GPL a luat foc, dar deocamdată nu se ştie dacă sunt victime. Traficul este complet blocat. O autospecială dotată cu roboţi de intervenţie din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov a fost trimisă acolo. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-Alert. Pompierii anunţă că a fost identificată o victimă, conştientă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - ”Incendiul provocat de accidentul rutier de pe DN 72, în apropierea localităţii Gura Ocniţei din judeţul Dâmboviţa, a fost stins. În prezent, se intervine cu roboţi pentru răcirea cisternei”, a transmis ISU Dâmboviţa. 

UPDATE - ”În primul rând, incendiul şi TIR-urile sunt amplasate într-o zonă care este fără case. Şi atunci nu există pericol asupra populaţiei direct şi nu există motiv pentru evacuare, pentru că populaţia este la distanţă. Colegii de la Poliţie deja au luat măsurile necesare ca să închidă circulaţia din ambele sensuri şi să nu se circule cam la 400-500 de metri. Deci, din nou, aici, măsura de prevenire a fost luată ca să nu păţească nimeni dintre cei care circulă pe drumurile publice ceva în timpul în care această intervenţie se desfăşoară”, a declarat, la Digi 24, Raed Arafat.

El a explicat că este aşteptată autospeciala cu roboţi pentru a interveni. 

”Având în vedere că şoferii au fost scoşi, că nu avem persoane acolo, normal că pompierii nu intră unde există un risc foarte mare de explozie. Aşa că ei acum asigură doar perimetrul şi aşteaptă să sosească maşina cu roboţii. Chiar dacă va fi o explozie, impactul ei va fi unul limitat, nefiind structuri în jurul cisternei respective şi neexistând oameni. Decât să avem pompieri acolo şi după care să fie răniţi.... Deci este o situaţie total diferită de ce a fost la Crevedia, unde erau chiar case în jur. Aici, înţeleg din ce ni s-a spus, că este o zonă totuşi de câmp, iar casele sunt la distanţă. Deci maşina cu roboţii este pe drum, a fost trimisă de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Când soseşte maşina cu roboţi, aceştia vor fi folosiţi pentru răcire, pentru stingere de la distanţă, fără să se apropie personalul de la pompieri mai mult unde să fie viaţa lor în pericol. Cam asta este situaţia la acest moment. Situaţia e în dinamică, lucrurile pot să se modifice, să se schimbe, există legătură directă între Inspectoratul General şi Inspectoratul Dâmboviţa şi între noi de la Departament cu colegii de la Inspectoratul General şi cu Dâmboviţa”, a subliniat şeful DSU.â
 

UPDATE - ”În jurul orei 15:33 am fost solicitaţi să intervenim în cazul unui eveniment rutier urmat de incendiu, pe DN 72, în comuna Gura Ocniţei. Din primele informaţii, ar fi implicate două autocisterne, dintre care una ar fi încărcată cu gaz petrolier lichefiat, iar cealaltă cu cereale, incendiul manifestându-se generalizat la una dintre acestea”, a transmis, la rândul său, ISU Dâmboviţa.

Detaşamentul de Pompieri Târgovişte acţionează cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare grea. În sprijin, intervin 2 autospeciale de stingere şi 2 echipaje SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Titu, precum şi 3 autospeciale de stingere de la ISU Prahova.
 
”Până în prezent a fost identificată o victimă conştientă”, a precizat ISU.

UPDATE - Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), accidentul a avut loc între localităţile Adânca şi Săcuieni.

”Arderea se manifestă cu flacără deschisă şi degajare mare de fum la 1 autotren, 1 autoturism şi la nivelul unei cisterne încărcată cu GPL. Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă, la faţa locului intervin: opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă (ASAS), două autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul ISU Prahova, o autospecială de descarcerare grea, două echipaje SMURD, o autospecială dotată cu roboţi de intervenţie din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov. Au fost dispuse măsuri suplimentare de protecţie, iar traficul pe DN 72 este blocat complet”, a arătat DSU.

Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia comunităţilor a fost transmis un mesaj prin intermediul sistemului RO-ALERT.
 
Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat, la Digi 24, că nu sunt persoane rănite, şoferii implicaţi fiind în afara pericolului.
 
”La data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 15:32, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că pe DN 72, în afara localităţii Săcuieni, s-a produs un accident rutier. Din primele informaţii, ar fi implicate două autocisterne, dintre care una ar fi încărcată cu gaz petrolier lichefiat, iar cealaltă cu cereale. Între cele două autovehicule s-ar afla un autoturism, şoferul fiind în afara oricărui pericol”, a transmis, la rândul său, IPJ Dâmboviţa.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe DN 72, în afara localităţii Săcuieni, judeţul Dâmboviţa, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autocisterne, dintre care una cu încărcătură de GPL şi un autoturism.

”În urma impactului, autocisterna cu GLP a luat foc. Nu se cunoaşte momentan dacă sunt victime”, a arătat sursa citată.

Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, traficul fiind deviat de la intersecţiile DN 72 cu DJ 720B şi DN 72 cu DJ 710A.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.