Un taximetru fără şofer a căzut, vineri, într-un şanţ săpat pentru realizarea unor lucrări, în municipiul Constanţa. Maşina fusese parcată de conducătorul auto care a coborât câteva secunde, apoi s-a pus singură în mişcare, a traversat bulevardul, a ajuns pe contrasens şi s-a oprit în acel şanţ.
Un eveniment rutier mai puţin obişnuit a avut loc, vineri, în municipiul Constanţa. Un taxi era parcat pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, iar la un moment dat acesta s-a pus în mişcare. El se îndreaptă către stânga, nu loveşte nicio maşină dintre cele care treceau pe lângă el, ajunge pe contrasens, unde, de asemenea, este evitat de alte autovehicule. Apoi, taxiul cade într-un şanţ săpat pentru realizarea unor lucrări. În spatele său aleargă şoferul taxiului, care nu se afla în acel moment în autovehicul.
Toată scena a fost surprinsă de o cameră de supraveghere din zonă.
IPJ Constanţa a precizat că evenimentul este cosiderat tamponare şi că nu au existat persoane rănite.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.