Un tânăr din judeţul Constanţa, pasager într-un autoturism, a fost amendat cu 500 de lei, după ce a făcut semne obscene unui poliţist aflat în timpul unui examen auto. Agentul a urmărit maşina respectivă şi a solicitat ajutorul unui echipaj de Poliţie care a aplicat sancţiunea.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, un tânăr din localitatea constănţeană Peştera se afla pe scaunul din dreapta faţă al unui autoturism care circula în municipiul Constanţa.
La un moment dat, el a făcut semne obscene unui poliţist aflat în timpul unui examen auto.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Poliţistul examinator a urmărit apoi autoturismul în care se găsea tânărul până când acesta a oprit într-o parcare de pe malul lacului Tăbăcărie.
Agentul a solicitat prezenţa unui echipaj de Poliţie, care a sosit la faţa locului, iar oamenii legii l-au identificat şi amendat pe tânărul respectiv cu suma de 500 de lei, sancţiunea fiind dată conform prevederilor legii 61/1991.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.