Un motostivuitor a căzut în mare împreună cu conducătorul utilajului, luni seara, în incinta Portului Constanţa, iar pompierii s-au deplasat în zonă cu mai multe echipaje pentru a interveni.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină luni seara, după ce un motostivuitor a căzut în mare, cu tot cu conducătorul utilajului, în dana 79 a Portului Constanţa.
La locul incidentului, s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD, ambarcaţiunea CBRN, fiind alertaţi şi scafandrii.
Pentru scoaterea persoanei din motostivuitor au intrat scafandrii ISU şi cei ai Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM). Apa are o adâncime de aproximativ 21 de metri în zona respectivă.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.