Un martor al incidentului petrecut miercuri, în curtea Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria" din Constanţa, susţine că fata care a fost agresată de un elev s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor şi că, la un moment dat, a devenit agresivă verbal, elevul respectiv lovind-o în zona pieptului, iar tânăra a căzut.
Un martor al incidentului a postat pe o reţea de socializare o relatare a felului în care s-a petrecut evenimentul. El susţine că tânăra respectivă a venit în curtea şcolii şi că se afla sub influenţa drogurilor.
"Tânăra a intrat in incinta şcolii, ea fiind sub influenţa drogurilor. Se afla în curtea şcolii când a abordat un grup de elevi, cerându-le droguri, apoi insistând, devenind agresivă verbal. Elevii i-au spus de foarte multe ori să părăsească şcoala şi să îi lase in pace. Respectivul băiat de clasa a 11-a a vrut să o îndepărteze, crezând că este băiat, acesta a lovit-o în zona pieptului, cu intenţia de a apăra restul grupului. Fata a căzut fiind instabilă din cauza drogurilor, cu capul pe ciment ca o scândură, lăsând o baltă de sânge în jurul ei. Toţi elevii ce erau în curte au apelat la ajutoare, însă toţi profesorii abordaţi refuzau să vină, spunând că nu e treaba lor, crezând că este o farsă", a susţinut martorul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a mai povestit că fata a stat inconştientă timp de vreo 10 minute, că tremura şi că făcea spume la gură, precizând şi că nimeni din conducerea şcolii nu a intervenit.
Conducerea Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria" a transmis, printr-un comunicat de presă, că miercuri, pe terenul de sport al unităţii de învăţământ a intrat o fostă elevă a colegiului, în vârstă de 25 de ani, care a intrat în dialog cu un grup de elevi de liceu.
"Dialogul a degenerat în conflict şi unul dintre elevi a agresat-o fizic. Persoana a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost apelat serviciul de urgenţe. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor şi a transportat persoana la spital", se arăta în comunicat.
Conducerea şcolii a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa despre acest incident şi a dispus convocarea în regim de urgenţă a consiliului clasei din care face parte elevul, pentru joi, urmând să fie stabilite sancţiunile care vor fi aplicate conform legislaţiei în vigoare.
Tânăra de 25 de ani a suferit un traumatism cranian, fiind dusă la spital pentru investigaţii medicale.
Poliţia Judeţeană Constanţa a anunţat că, joi dimineaţă, conducerea Colegiului Naţional de Arte a pus la dispoziţia poliţiştilor imagini de pe camerele de supraveghere ale unităţii de învăţământ. După vizionarea înregistrărilor a fost identificat un elev al liceului, care loveşte o tânără, aflată în curtea unităţii de învăţământ. Poliţiştii constănţeni au început cercetările pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe.
Tânăra agresată are termen trei luni pentru a depune plângere la poliţie, iar deocamdată nu a făcut acest demers.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.