Un bărbat în vârstă de 62 de ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost bătut de un prieten în vârstă de 58 de ani, cu care mergea la pescuit, scandalul pornind după ce victima l-a acuzat pe agresor că i-ar fi furat o mulinetă, iar acesta a început să-l lovească cu o coadă de mătură, iar apoi şi cu pumnii, bărbatul fiind reţinut pentru fapta sa în cursul nopţii.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cei doi bărbaţi s-au întâlnit sâmbătă, la locuinţa celui în vârstă de 58 de ani, de pe strada Theodor Burada din municipiul Constanţa şi au consumat băuturi alcoolice.
La un moment dat, ei s-au despărţit, victima a plecat către locuinţa sa, iar pe drum şi-a adus aminte că bărbatul respectiv i-ar fi furat o mulinetă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El s-a întors la locuinţa prietenului său şi a început să-l acuze pe acesta de furt şi să-l înjure.
Bărbatul a povestit anchetatorilor că în acel moment nu l-a recunoscut că e colegul său de pescuit, a pus mâna pe o coadă de mătură şi a început să-l lovească, iar după ce acesta a căzut i-a mai dat şi câţiva pumni.
Când şi-a dat seama ce a făcut, el a mers la un vecin pe care l-a rugat să sune la 112.
La faţa locului au ajuns echipaje de poliţie şi de ambulanţă. Deoarece victima intrase în stop cardiorespirator, cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, în cele din urmă a fost constatat decesul. Trupul victimei a fost dus la morgă pentru necropsie.
Agresorul şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor, el fiind reţinut pentru 24 de ore în cursul nopţii.
Cei doi bărbaţi se cunoşteau de 40 de ani şi obişnuiau să meargă deseori la pescuit împreună.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.