Un băiat de 15 ani este suspectat că a tăiat anvelopele a peste 20 de maşini care erau parcate într-un cartier din municipiul Constanţa.
“În mai puţin de 48 de ore de la comiterea faptei, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa – Secţia 5 Poliţie au identificat persoana bănuită ca fiind un minor, de 15 ani. Cercetările în acest caz continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, au transmis, luni seara, reprezentanţii IPJ Constanţa.
Poliţiştii Secţiei 5 au fost sesizaţi, duminică dimineaţă, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi provocat distrugeri la anvelopele unui autoturism, parcat pe strada Şoseaua din Vii din municipiul Constanţa.
“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma verificărilor efectuate, a rezultat că peste 20 de alte autoturisme, parcate pe strada Şoseaua din Vii şi pe străzile învecinate, prezintă distrugeri la anvelope”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...