Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii constănţeni după ce au obţinut cărţile de identitate ale mai multor persoane, pe care le-au păcălit că le vor asigura locuri de muncă în Germania, şi au creat în numele acestora conturi pe platforme de jocuri de noroc. Pentru fiecare cont primeau un bonus de bun venit, care putea ajunge până la 1.200 de lei, şi jucau aceşti bani până obţineau sume importante.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a transmis, miercuri, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au desfăşurat o acţiune în cadrul unui dosar penal pentru fals informatic în formă continuată şi fals material în înscrisuri oficiale.
“Din cercetări a reieşit faptul că trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani, din municipiul Motru, judeţul Gorj, au pus în aplicare o schemă de obţinere a unor venituri de pe o platformă online de jocuri de noroc. Astfel, cei trei au postat anunţuri, în mediul online, că oferă locuri de muncă în Germania, pe această cale obţinând fotografii cu documentele de identitate ale persoanelor interesate. Ulterior, aceştia foloseau documentele de identitate, obţinute în mod fraudulos, pentru a deschide conturi de pariuri pe platforma online de jocuri de noroc respectivă, întrucât la deschiderea contului primeau un bonus de bun venit, în cuantum de până la 1.200 de lei. Bărbaţii jucau suma de bani până la un anumit moment, când reuşeau să obţină câştiguri importante din aceste bonusuri”, se arată în comunicat.
Cei trei bărbaţi au reuşit să obţină în mod fraudulos aproximativ 1.000 de documente de identate.
Totodată, anchetatorii au că aceştia au falsificat documente de identitate, în format electronic, cu care au reuşit, de asemenea, să deschidă conturi pe platforma de jocuri de noroc.
Poliţiştii au făcut cinci percheziţii, dintre care patru în Motru şi una în municipiul Constanţa, fiind găsite mai multe telefoane, laptopuri cu care cei trei săvârşeau infracţiunile.
Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.