Un şofer care a refuzat să opreasă la semnalul poliţiştilor din Constanţa a fost urmărit şi blocat pe o stradă din oraşul Ovidiu. Poliţiştii au stabilit că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi avea o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, el conducea o maşină care nu era înmatriculată, iar plăcuţele pe care le avea montate aparţineau unui alt autoturism.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că, în noaptea de marţi spre miercuri, poliţiştii din Ovidiu au făcut semnal pentru oprirea unui autoturism care se deplasa pe strada Naţională.
”Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-şi deplasarea. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Autoturismul a fost interceptat pe strada Fulgerului, şoferul fiind identificat în persoana unui bărbat, de 22 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat poliţiştii.
El a fost dus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au stabilit că autoturismul nu este înmatriculat, iar plăcuţele de înmatriculare montate pe acesta aparţin unui alt vehicul.
De asemenea, ei au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.