Poliţiştii constănţeni au fost alertaţi, vineri după amiază, despre dispariţia unui copil în vârstă de trei ani şi jumătate, care ar fi plecat de acasă, iar în zonă s-au deplasat mai multe efective şi un câine de urmă. Oamenii legii au găsit copilul în casă, dormind sub masă. Bunicul băiatului, care îl supraveghea pe copil, va fi amendat pentru alertarea nejustificată a poliţiştilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, autorităţile au fost anunţate că băiatul de trei ani şi jumătate a dispărut, vineri, în jurul orei 14, de pe strada Liviu Rebreanu din municipiul Constanţa.
 
Oamenii legii au fost anunţaţi că băiatul a deschis poarta şi a plecat de acasă. Pentru căutarea copilului, în zona respectivă s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţiei, câinele de urmă al Serviciului Criminalistic, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi au fost chemaţi în sprijin şi jandarmii. 
 
Copilul a fost găsit de poliţişti în scurt timp. El se afla în locuinţă şi dormea sub masa din living, pe scaune.
 
Bunicul copilului va fi amendat de poliţişti pentru alarmarea nejustificată a organelor de poliţie, sancţiunea putând ajunge până la 1.000 de lei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.