Două femei, în vârstă de 21, respectiv 28 de ani, au murit într-un accident produs, în noaptea de marţi spre miercuri, între localităţile Agigea şi Techirghiol, judeţul Constanţa. În eveniment au fost implicate două maşini, iar şoferul uneia dintre ele avea o concentraţie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de marţi spre miercuri, la un accident rutier petrecut între localităţile Agigea şi Techirghiol, în care au fost implicate două maşini. 
 
Acolo s-au deplasat o maşină de stingere, o descarcerare, un echipaj de prim-ajutor, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă şi un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa. 
 
“Cele două victime de sex feminin au fost extrase de colegii mei şi din păcate au fost declarate decedate, 21 şi 28 de ani. O a treia persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior refuzând transportul la spital”, au precizat pompierii.
 
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au transmis că şoferul uneia dintre maşinile implicate se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. 
 
”În urma impactului, două femei, de 21, respectiv 28 de ani, au decedat, una dintre victime aflându-se la volanului unuia dintre vehicule. Celălalt conducător auto, un bărbat, de 45 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au testat persoana în cauză cu aparatul din dotare, rezultatul fiind negativ pentru prezenţa unor substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au anunţat poliţiştii.
 
Ei continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.