Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi dimineaţă, avertizare cod galben de vânt puternic pentru trei judeţe - Mureş, Tulcea şi Constanţa. De asemenea, pentru a doua zi consecutiv, cinci judeţe sunt sub cod portocaliu, iar Capitala şi alte 13 judeţe se află sub avertizare cod galben de vânt puternic şi ploi. Meteorologii spun că toată săptămâna temperaturile vor fi scăzute şi va fi mai frig decât este normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, iar în Transilvania se vor înregistra variaţii mari de temperatură în intervale scurte de timp. În majoritatea zonelor ţării sunt prognozate ploi, în unele locuri chiar însemnate cantitativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, potrivit meteorologilor, sunt anunţate intensificări ale vântului care vor atinge şi depăşi la rafală 55-65 de kilometri la otă.

Pentru judeţul Mureş, avertizarea este în vigoate până la ora 10.00, iar judeţele Constanţa şi Tulcea sunt sub avertizare cod galben până la ora 12.00.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

ANM a emis încă de duminică avertizare cod portocaliu de ploi abundente pentru judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa şi cod galben de vânt şi ploi pentru Oltenia, mare parte a Munteniei, inclusiv în Bucureşti, şi local în Transilvania începând de luni, precizând şi că temperaturile vor scădea de la o zi la alta, astfel încât la mijlocul săptămânii vremea va deveni rece în toată ţara.

Meteorologii anunţă ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului la munte începând de luni de la ora 10.00 şi până marţi la ora 23.00.

Din dimineaţa zilei de luni, 23 octombrie, aria ploilor se va extinde dinspre vest cuprinzând treptat cea mai mare parte a ţării. În intervalul menţionat, în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv în zona municipiului Bucureşti), local în Transilvania, precum şi în zonele montane şi submontane, se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20-30 l/mp şi izolat 40 l/mp. De asemenea, în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură, se vor cumula cantităţi de apă pe arii extinse între 30 şi 50 l/mp şi izolat peste 60 l/mp.

"Vântul va avea intensificări, local şi temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze de 50-55 de kilometri la oră, iar la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, vor fi rafale de peste 70-80 de kilometri la oră", precizează meteorologii.

Totodată, meteorologii anunţă că toată săptămâna temperaturile vor fi scăzute şi va fi mai frig decât este normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, iar în Transilvania se vor înregistra variaţii mari de temperatură în intervale scurte de timp. În majoritatea zonelor ţării sunt prognozate ploi, în unele locuri chiar însemnate cantitativ. După 1 noiembrie, vremea se va mai încălzi, ajungând la normalul acestei perioade. În schimb, la munte, în următoarea săptămână va fi mai cald decât în mod obişnuit.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.