O femeie de 29 de ani a murit într-un accident provocat de un tânăr de 19 ani pe o stradă din Câmpia Turzii. Maşina în care se afla femeia a fost lovită de cea condusă de tânăr, fiind apoi proiectată în alt autoturism. El şi doi pasageri – de 17 şi 21 de ani – au fost răniţi.
”La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 23.45, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Laminoriştilor, în municipiul Câmpia Turzii. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că, un tânăr de 19 ani, din municipiul Câmpia Turzii, care conducea un autoturism din direcţia Turda spre Luduş, ar fi efectuat manevra de depăşire, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus, condus regulamentar de o femeie de 29 de ani, din municipiul Turda”, a transmis, sâmbătă, IPJ Cluj.
Poliţiştii precizează că, în urma impactului, autoturismul condus de femeie, a fost proiectat într-un autovehicul staţionat pe partea dreaptă a carosabilului.
”Din nefericire echipajul medical aflat la faţa locului a constatat decesul femeii de 29 de ani. În urma evenimentului rutier, tânărul de 19 ani şi două persoane de 17, respectiv 21 de ani, pasageri în autoturismul condus de acesta, s-au prezentat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale”, a mai transmis sursa citată.
Testarea conducătorului auto, de 19 ani, cu aparatul etilotest, a indicat rezultat negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.