Un bărbat din Cluj este cercetat penal pentru rănirea cu intenţie a animalelor şi riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare după ce a fost filmat în timp ce târăşte cu autovehiculul, pe un câmp, un câine pe care l-a legat de maşină cu o sfoară. În cele din urmă, câinele scapă, el nefiind rănit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Poliţiştii clujeni au deschi9s un dosar şi l-au identificat pe şofer după ce un alt participant la trafic a filmat scenele şi a postat imaginile pe internet, acestea fiind preluate şi distribuite de numeroşi internauţi. 
„La data de 3 iulie a.c., în urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care se observa cum un exemplar canin este legat la nivelul gâtului de un autoturism aflat în mişcare, precizăm că poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au demarat verificări din oficiu. În cadrul cercetărilor s-a stabilit identitatea proprietarului exemplarului canin, fiind vorba despre un bărbat de 50 de ani, din comuna Sănduleşti, judeţul Cluj”; transmit oficialii Poliţiei judeţene Cluj.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănirea cu intenţie a animalelor, faptă care se pedepseşte, cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă.
Conform Poliţiei,la faţa locului s-au deplasat şi medicii veterinari din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, care în urma verificării stării de sănătate a animalului nu au constatat leziuni care să necesite îngrijiri medicale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.