Circulaţia este îngreunată, duminică dimineaţă, pe DN1, din cauza unui autovehicul care s-a răsturnat pe carosabil, între Avrig şi Sibiu, în zona locaalităţii Bradu, traficul desfăşurându-se pe un singur fir.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia auto pe DN1, între Avrig şi Sibiu se desfăşoară îngreunat, pe un fir, alternativ, la kilometrul 288 (localitatea Bradu), din cauza unui autoturism care a derapat şi s-a răsturnat pe suprafaţa carosabilă. Conform reprezentanţilor Infotrafic, o persoană a fost grav rănită, fiind transportată la spital.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi în zonă şi să conducă prudent, cu o viteză adaptată mereu condiţiilor meteo-rutiere.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Conform estimărilor poliţiştilor, în aproximativ o oră, traficul ar urma să fie reluat în condiţii normale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.