Trenurile de metrou au circulat în sistem pendulă, duminică dimineaţă, după ce o femeie de aproximativ 50 de ani a căzut pe şine, în staţia Crângaşi. Un echipaj medical i-a acordat primul ajutor, însă ulterior a fost declarat decesul femeii. Cazul a fost preluat de poliţiştii de la Serviciul Omoruri şi procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
UPDATE - ”Astăzi, 8 septembrie 2024, în jurul orei 08.00, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada de Poliţie pentru Transportul Public a fost sesizată, telefonic, de către Dispeceratul Metrorex cu privire la faptul că, într-o staţie de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi precipitat pe calea de rulare a metroului, în timp ce acesta intra în staţie. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, o femeie, în vârstă de aproximativ 50 de ani”, a informat Poliţia Capitalei.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
De asemenea, un echipaj de prim-ajutor i-a acordat primele îngrijiri medicale, dar, în pofida eforturilor depuse, a fost declarat decesul femeii.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
UPDATE - ”Începând cu ora 9:51 s-a reluat circulaţia trenurilor în condiţii normale”, au transmis reprezentanţii Metrorex.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Metrorex a informat că, duminică dimineaţă, în statia de metrou Crângaşi, la linia 1 a avut loc o posibilă tentativă de suicid.
Ca urmare, circulaţia trenurilor a fost reorganizată. Astfel, trenurile de metrou circulă în sistem pendulă între staţiile: Basarab 1 – Petrache Poenaru, fir 2; Petrache Poenaru - Eroilor, fir 1; Dristor 2 – Basarab1 – fir1, Basarab 1, linia L1 – Gara de Nord 1, linia 2, Gara de Nord - Dristor 2, fir 2.
”Personalul Metrorex a anunţat SMURD pentru a interveni în acest caz. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a transmis Metrorex.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.