Cinci persoane, între care o femeie, sunt cercetate de poliţiştii bucureşteni în cazul unei spargeri date la o casă de amanet din Sectorul 5, de unde s-au furat telefoane mobile şi bani. Iniţial, cei cinci suspecţi au fost reţinuţi, iar ulterior doi dintre ei au fost arestaţi preventiv, un altul fiind plasat în arest la domiciliu.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit Poliţiei Capitalei, duminică dimineaţă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, poliţişti ai Secţiei 24 din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru furt calificat.
"Cercetările au început ieri dimineaţă, după ce o femeie a reclamat faptul că în noaptea de 4 spre 5 martie a.c., persoane necunoscute au pătruns în interiorul unei societăţi comerciale din sectorul 5 după ce au forţat şi dislocat un perete metalic şi au sustras mai multe telefoane mobile în valoare de aproximativ 80.000 de lei precum şi suma 10.000 de lei", arată sursa citată.
În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat 4 bărbaţi bănuiţi de săvârşirea faptei, precum şi o femeie care i-ar fi sprijinit pe aceştia prin ascunderea bunurilor.
Cei cinci au fost duşi la audieri, ulterior fiind reţinuţi. Magistraţii au decis apoi ca două persoane să fie arestate preventiv, o alta să fie plasată în arest la domiciliu, iat celelalte două - sub control judiciar.
Totodată, în urma percheziţiilor poliţiştii au reuşit recuperarea în proporţie de 70% a prejudiciului cauzat.
Cercetările sunt continuate de Secţia 24 Poliţie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.