Cinci bărbaţi din Bucureşti au fost arestaţi preventiv, miercuri, sub acuzaţiile de camătă şi şantaj. Unul dintre inculpaţi este de asemenea acuzat că, în doar câteva luni, a condus de peste 150 de ori un autoturism, deşi nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„În urma administrării probatoriului, s-au stabilit următoarele: În perioada octombrie 2023-mai 2024, cei 5 inculpaţi au acordat mai multor persoane vătămate, cu titlu de împrumut, sume de bani cuprinse între 500 euro -12000 euro, iar în perioada ianuarie 2043-mai 2024, prin exercitarea de ameninţări cu acte de violenţă explicite sau implicite, au încercat recuperarea sumelor de bani împumutate, iar în anumite cazuri şi a unor dobânzi aferente sumelor menţionate. Totodată, unul dintre inculpaţi, beneficiind de ajutorul altui inculpat, a exercitat acte de ameninţare, în scopul de a constrânge psihic o persoană vătămată pentru ca aceasta să nu sesizeze organele de urmărire penală cu privire la faptele săvârşite de aceştia”, informează, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
În timpul anchetei, procurorii au stabilit că unul dintre suspecţi, a condus, în perioada martie 2024-mai 2024, de 157 de ori, un autoturism pe drumurile publice, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Marţi, 28 mai, procurorii şi poliţiştii care instrumentează acest dosar au făcut trei percheziţii domiciliare şi au pus în executare 12 mandate de aducere. Miercuri, procurorul a solicitat arestarea preventivă a celor cinci inculpaţi, solicitarea fiind admisă de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti care a dispus arestarea preventivă a acestora pe o perioadă de 30 de zile.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.