Cele două persoane reţinute, la finalul lunii mai, de DNA, după ce i-ar fi cerut bani unui om de afaceri, pretinzând că pot interveni la ANPC pentru redeschiderea activităţii unui local care îi aparţinea acestuia, au fost trimise în judecată.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi inculpaţi, persoane fizice fără calităţi speciale, pentru trafic de influenţă.
”În perioada noiembrie 2022 - 6 aprilie 2023, cei doi inculpaţi ar fi pretins, iniţial, de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 20.000 euro, care, ulterior, a crescut la 40.000 euro şi un procent de 10% (aproximativ 90.000 euro) din părţile sociale pe care acesta din urmă le deţinea în cadrul unei societăţi comerciale. În schimbul acestor foloase, cei doi inculpaţi i-ar fi promis omului de afaceri că îşi vor exercita influenţa pe care ar fi lăsat să se înţeleagă că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.), pentru ca aceştia să dispună redeschiderea activităţii societăţii comerciale respective. De asemenea, cei doi inculpaţi i-ar mai fi promis omului de afaceri că vor interveni şi pe lângă funcţionarii cu atribuţii de control din cadrul ANPC pentru ca aceştia să nu-şi mai exercite pe viitor atribuţiile legale (de control), în ceea ce priveşte aceeaşi societate”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis miercuri.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Astfel, în perioada 11 aprilie - 23 mai, unul dintre inculpaţi ar fi pretins de la acelaşi om de afaceri, mai întâi, suma de 40.000 de euro şi ulterior suma de 100.000 de euro, din care, în 24 mai, ar fi primit 50.000 de euro, reprezentând o primă tranşă de bani, fiind prins în flagrant.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...