Ministrul de Interne, Carmen Dan, spune că în urma anchetei deschise după ce un poliţist din Timiş a fost împuşcat mortal, în timpul unei misiuni, se va stabili ce s-a întâmplat în prima etapă a misiunii, legat de organizarea şi planificarea acesteia. "Eu nu sunt specialist, însă eu nu l-aş fi trimis pe Cristian Amariei în acea misiune îmbrăcat doar în uniformă", susţine Carmen Dan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Carmen Dan a declarat, duminică seară, la Antena 3, că ancheta privind modul în care s-a procedat în misiunea în care un poliţist din Timiş a fost împuşcat mortal de un bărbat dat în urmărire este în curs şi că speră să se finalizeze cât mai repede.

"Este obligatoriu să verificăm ce s-a întâmplat în prima etapă a misiunii, în etapa încheiată prin decesul colegului nostru, acolo sunt semne de întrebare. Eu nu sunt specialist, însă eu nu l-aş fi trimis pe Cristian Amariei în acea misiune îmbrăcat doar în uniformă", a afirmat Carmen Dan.

Întrebată cine a fost responsabil că poliţistul a fost trimis în misiune fără vestă, Carmen Dan a spus: "În mod sigur cei care au organizat şi planificat misiunea. Cine, cum, în ce măsură sunt responsabili nu pot eu să spun, pentru că nu Carmen Dan organizează şi planifică misiuni. Carmen Dan îşi doreşte ca acele misiuni să fie organizate având în vedere în primul rând siguranţa poliţiştilor, asta este ceea ce doresc eu. Însă ancheta va trebui să scoată la lumină şi noi va trebui să spunem, iar cei care au greşit vor primi răsplata pentru că nu este deloc admisibil să greşim şi aceste greşeli să ne coste viaţa".

Poliţistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, din judeţul Timiş, a fost împuşcat mortal, în 2 iunie, în timp ce încerca să îl captureze pe Ionel Marcel Lepa, urmărit naţional şi internaţional. Bărbatul era căutat după ce fusese condamnat pentru tâlhărie.

Ionel Marcel Lepa a fost prins în noaptea de 3 spre 4 iunie, în jurul orei 4.45, în casa bunicii unui prieten de-al său din localitatea Remetea Mare. Arma cu care a fost ucis poliţistul a fost găsită asupra lui Lepa. El avea la brâu atât pistolul, cât şi o borsetă cu gloanţe, conform imaginilor din momentul capturării.

În 10 iunie, Lepa s-a sinucis în Penitenciarul Timişoara, fiind găsit spânzurat. Cauzele producerii decesului sunt cercetate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.